• 2016. 09. 12.

    Retrospectiva Filmului Documentar din Secuime

    «« înapoi
  • În perioada 12-23 octombrie 2016, se vor desfăşura Zilele Ţinutului Secuiesc – Proiect care este produsul unui parteneriat cultural între Consiliile Judeţene Covasna şi Harghita. Este vorba de un Program de activare a celor mai diverse fapte de cultură (concerte, teatru, expoziţii de arte vizuale, întîlniri cu scriitori, dezbateri, spectacole de folclor, muzical şi coregrafic, lansări de carte, etc), în cît mai multe localităţi din cele trei judeţe partenere, mai ales în cele unde evenimentul cultural ajunge mai greu. Din Programul Zilelor Ţinutului Secuiesc face parte şi Ediţia 3 a Retrospectivei filmului documentar din Secuime, care se va desfăşura în mai multe localităţi din judeţele Covasna şi Harghita, în perioada 12-23 octombrie. În localităţile unde  se vor organiza proiecţii cu filme documentare, vor fi prezenţi şi relizatorii respectivelor producţii, care vor intra în dialog cu spectatorii.
     
    În Programul Retrospectivei se pot înscrie autorii de filme documentare cu producţii care au fost realizate după Revoluţie, pe diverse teme, dar care sunt legate de spaţiul nostru cultural. Fiecare autor de film se poate înscrie în Retrospectivă cu cel mult două documentare.
    Data limită pentru înscriere : 18 septembrie 2016.
    Formularul de înscriere se poate descărca de pe site-ul Centrului de Cultură al Judeţului Covasna : www.cultcov.ro
    Informaţii suplimentare : de la Szabo Karoly, e-mail: szkarcsi@gmail.com

    Organizatori: Centrul de Cultură al Judeţului Covasna, Consiliul Judeţean Covasna, Fundaţia Bibliofil, Centrul Cultural Judeţean Harghita, Centrul Judeţean Pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Harghita, Biblioteca judeţeană “Kájoni János”.

     

  • Documente ataşate:

  • »» file
  •