Coperta Ţinutul Conacelor







  • 2015. 04. 02.

    Sărbătoarea ouălor de Paşti de la Brădet şi cele 21 de primăveri ale sale

    «« înapoi
  • Şi anul acesta, a  treia zi de Paşti,  mai precis marţi, 14 aprilie, locuitorii din  Zona Buzaielor se întîlnesc la Brădet, unde, din 1994, s-au obişnuit a trăi bucuria de a fi împreună, într-o mare comunitate, cu oacazia celei mai mari Sărbători creştine a anului şi a primăverii.  Sărbătoarea ouălor de Paşti de la Brădet este organizată de Casa de Cultură din Întorsura Buzăului, sub coordonarea directorului acestei instituţii, Costică Oltean. Centrul de Cultură al Judeţului Covasna este implicat în acest proiect, în calitate de partener, avînd în vedere misiunea instituţiei noastre de a sprijini eforturile de păstrare în forme vii a meşteşugurilor tradiţionale.

    La fel ca în cele 20 de primăveri de pînă acum, locuitorii din zonă şi turiştii vor avea ocazia de a admira diverse tehnici de încondeiere a ouălor şi o expoziţie unică cu ouă încondeiate, din Zona Buzaielor, dar şi din alte regiuni ale ţării. Sărbătoarea ouălor de Paşti de la Brădet mai cuprinde un Concurs de ouă încondeiate, un program religios şi un program folcloric, prin care se păstrează obiceiul ca la bucuria comunităţii să fie invitaţi a participa artişti îndrăgiţi de muzică populară. Invitata de onoare a Sărbătorii ouălor de Paşti 2015 este Mariana Deac, o foarte apreciată interpretă de muzică populară din zona Hunnedoarei.  

  • Galerie Foto:

  •