• Ştiri şi actualităţi

  • 2018. 09. 18.

    Proiect de finanțare pentu editarea revistelor literare pentru copii și tineret

    Centrul de Cultură al Județului Covasna lansează un proiect de finanțare  pentu editarea revistelor literare pentru copii și tineret. Termenul de predare a proiectelor este 17 octombrie 2018.
  • 2018. 08. 02.

    Meșterul Tibor Szőke din Harale a primit titlul de Tezaur Uman Viu

    În primăvară, Ministerul Culturii și Identității Naționale a lansat, prin Comisia Națională pentru Salvgardarea Patrimoniului Cultural Imaterial, Programul Tezaure Umane Vii, Ediţia 2018. Programul vizează identificareași recunoaşterea, la nivel național, a celor care sunt creatori și păstrători ai valorilor tradiționale, iar acordarea titlului de Tezaur Uman Viu se face pe baza depunerii unui dosar de candidatură. Centrul de Cultură al Judeţului Covasna, cu sprijinul muzeografului-etnograf István Kinda, expert atestat de Ministerul Culturii și Patrimoniului Național în bunuri cu semnificație etnografică, a depus un Dosar de candidatură pe numeleTibor Szőke – meşter în domeniul dogăritului tradițional, păstrător, creator de patrimoniu imaterial şi performer capabil să transmită modele culturale tradiţionale, calităţi pe baza cărora a fost propus pentru acordarea titlului de Tezaur Uman Viu. În urma evaluării dosarelor de candidatură din întreaga ţară, Comisia Națională pentru Salvgardarea Patrimoniului Cultural Imaterial a horărît acordarea titlului onorific de Tezaur Uman Viu, meşterului Tibor Szőke, din satul Harale, judeţul Covasna.
  • 2018. 07. 21.

    Atelier de dans şi meşteşuguri tradiţionale la Cernat

    Centrul de Cultură al Judeţului Covasna a organizat, între 2 - 7 iulie 2018, Ediţia 13 a Atelierului de dans şi meşteşuguri tradiţionale, care anul acesta s-a desfăşurat la Pensiunea Hanna Cernat. Scopul şi obiectivele Workshop-ului au rămas cele stabilite la naşterea proiectului, cu 13 ani în urmă: identificarea şi reunirea pedagogilor şi a instructorilor de dansuri tradiţionale, din Covasna şi judeţele învecinate, care se implică în procesul de apropiere a copiilor şi tinerilor de valorile tradiţionale, respectiv de dansurile şi meşteşugurile tradiţionale; predarea unor metode şi tehnici prin care pedagogii şi instructorii de dans îi pot provoca pe copii şi tineri să descopere bucuria jocului de-a cântecul şi dansurile populare autentice; crearea unei reţele de colaborare între pedagogii şi instructorii din judeţul Covasna şi judeţele învecinate, care să faciliteze viitoare întâlniri şi colaborări între copiii şi tinerii pasionaţi de folclorul muzical şi coregrafic, din cele 4 judeţe.
  • 2018. 07. 17.

    Sîntilia voineştenilor din Valea Zînelor, Ediţia 2018

    În iulie anul trecut, instituţia noastră – prin realizatorul de filme documentare Levente Vargyasi şi colegii săi Farkas Ottó şi Nina Ţînţar – a documentat una dintre cele mai frumoase sărbători tradiţionale ale românilor din judeţul Covasna, Sîntilia – Nedeia Mocănească a voineştenilor din Valea Zînelor, în organizarea Asociaţiei Cultural Creştine Justinian Teculescu şi Asociaţiei Crescătorilor de Ovine Covasna. Documentarul îl vom lansa oficial în toamnă, la Cinema Arta. Pînă atunci, cum teatrele şi-au încheiat stagiunea şi sînt în vacanţă, vă recomandăm totuşi un spectacol în toată regula, pe care îl puteţi vedea gratuit şi de care vă puteţi bucura chiar în calitate de personaj, adică de participant la Nunta tradiţională din Voineşti, despre care este vorba în documentarul realizat în 2017.
  • 2018. 07. 12.

    Republica Udmurtia are un ambasador la Bicfalău

    Cei mai mulţi străini care şi-au găsit un loc de muncă şi un rost prin ţările Europei de Vest sînt cetăţeni români şi, din perspectiva acestei realităţi, de cîte ori descoperim străini  pentru care diverse localităţi din România au devenit acasă, sîntem curioşi să aflăm cum au reuşit ei a prinde rădăcini într-o ţară de unde au plecat cîteva milioane de rătăciţi prin lume. Bicfalău este locul unde, de mai bine de un deceniu, a prins rădăcini Anastasia Petrova, iar rezonanţa slavă a numelui său ne-ar face să credem că este vorba de vreo refugiată din zonele de conflict ale Federaţiei Ruse. Numai că, recent, 19 secui au ajuns în locul de origine al Anastasiei Petrova şi au descoperit o ţară de poveste, în care timp de 7 zile au trăit experienţe de neuitat: Republica Udmurtia. 

  • 2018. 07. 10.

    Stup - Retrospectiva filmului documentar din Secuime

    Retrospectiva filmului documentar din Secuime, produsul unui parteneriat  între Centrul de Cultură al Judeţului Covasna şi  Centrul Cultural Judeţean Harghita, a devenit deja un proiect de arte vizuale cu audienţă în rîndul artiştilor şi spectatorilor din zonă.
  • 2018. 06. 07.

    Ansamblul Folcloric Vatra din Republica Moldova va încinge atmosfera Transylvanian BBQ Festival

    Între 8-10 iunie se va desfăşura la Sfântu Gheorghe prima ediţie a Transylvanian BBQ Festival, un proiect care se integrează în efortul comunităţii locale de a promova spaţiul nostru cultural şi din perspectiva tradiţiilor sale gastronomice. Organizatorii evenimentului sunt  Consiliul Judeţean Covasna, Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară AgroSic,  Asociaţia  pentru Dezvoltarea Turismului în judeţul Covasna şi  INdiVINO Wine & BBQ, în parteneriat cu Primăria Sfântu Gheorghe, respectiv Şcoala Populară de Arte şi Meserii din municipiu. Unul dintre invitaţii de onoare ai Transylvanian BBQ Festival este Ansamblul de Dansuri Populare Vatra, din Tohatin Republica Moldova, care va încinge atmosfera Festivalului cu un spectacol extraordinar de  dansuri tradiţionale specifice mai multor comunităţi etnice: dansuri moldovenești - Răzășeasca, Vatra, Polca din bătrâni, Hostropăț, Hora satului; dans bulgăresc; Dans-Barbuncul.
    Ansamblul de Dansuri Populare Vatra din Republica Moldova funcţionează pe lângă Casa de Cultură din comuna Tohatin. Comuna Tohatin este o localitate din suburbia municipiului Chişinău,  situată la 7 km de capitală, ai cărei locuitori sunt români, ucrainieni, bulgari şi găgăuzi.  

    Organizatorii Transylvanian BBQ Festival recomandă spectatorilor din Sfântu Gheorghe să nu rateze spectacolul Ansamblului Vatra, care se va desfăşura pe scena din centrul oraşului, sâmbătă, 9 iunie, de la ora 18. Datorită directorului Casei de Cultură din Întorsura Buzăului, Costică Oltean, care a răspuns cu promptitudine şi profesionalism ofertei de colaborare cu organizatorii Festivalului din Sfântu Gheorghe, tinerii artişti din Republica Moldova vor dansa şi pentru românii din această localitate covăsneană. Aşadar, duminică, de la ora 12.30, locuitorii din Întorsura Buzăului sunt aşteptaţi la Casa de Cultură, pentru a intra în multicolora horă a moldovenilor din Tohatin-Chişinău.

  • 2018. 05. 17.

    Zilele Elevilor Covăsneni, Ediţia XIV

    Proiectul Zilele Elevilor Covăsneni s-a născut în luna Mai a anului 2005, prin asocierea voluntară a unor tineri maghiari de la Asociaţia Regös, care şi-au dorit să construiască  replică la Zilele Studenţilor din marile centre universitare. Cum în judeţul nostru sunt mai mulţi elevi decât studenţi, elevii covăsneni cereau o sărbătoare care să le poarte numele şi care să răspundă unor nevoi specifice vârstei lor : nevoia de a intra în relaţie, de a lega prietenii şi de a se asocia/grupa, în funcţie de pasiuni şi interese de cunoaştere comune – grupuri de tineri care pe viitor pot anima şi diversifica viaţa cultural-sportivă  a comunităţilor covăsnene.

    Aşadar, din 2005, în primăvara fiecărui an, se desfăşoară Zilele Elevilor Covăsneni/ZEC, un proiect al Asociaţiei Culturale şi de Tineret Regös, în parteneriat cu Centrul de Cultură al Judeţului Covasna. De-a lungul celor 14 ani de existenţă, sute de tineri de la Asociaţia Regös au trecut prin experienţa de organizator, asumându-şi toate responsabilităţile pe care le presupun conceperea şi finalizarea acestei competiţii de anvergură judeţeană, care anul acesta se va desfăşura între 18-20 mai.

    La ediţia XIV a ZEC s-au înscris în competiţie 16 echipe, fiecare având în componenţă 16 membri, din care 4 elevi trebuie să fie din clasa a IX-a. În total, în concurs sunt înscrişi 256 elevi, iar echipa organizatoare este alcătuită din 15 tineri, ajutaţi de 15-20 voluntari din Sfântu Gheorghe.  Anul acesta, motto-ul competiţiei este: „Vino într-o competiţie despre voi, pentru voi şi susţine echipa ta favorită!" Programul acestei complexe competiţii cuprinde diverse probe cultural-sportive, care au fost schimbate şi perfecţionate an de an, în timp ce SCOPUL Zilelor Elevilor Covăsneni a rămas până astăzi mereu acelaşi : formarea şi dezvoltarea spiritului de competiţie în echipă – o echipă în care orice tânăr să râvnească a ajunge!

    Coordonator proiect : Kolumbán Zenge


  • 2018. 04. 23.

    Mura și Trei Scaune – două spaţii culturale la lumina artei fotografice

    Centrul de Cultură al Judeţului Covasna și Institutul de Cultură Naţională Maghiară din Lendava (Slovenia) sunt partenere în organizarea unei Expoziţii de fotografie. Este vorba de un proiect finanţat de Ministerul Resurselor Umane din Ungaria, cu scopul de a implica artiştii fotografi din Muravidek şi Háromszék / Trei Scaune / judeţul Covasna într-un program complex de apropiere, cunoaştere şi promovare reciprocă.

     Expoziţia cuprinde 50 de panouri, respectiv 25 panouri pentru fiecare regiune, cu lucrări care reprezintă mărturii vizuale despre cuprinsul Culegerii de Valori a celor două spaţii culturale – judeţul Covasna şi regiunea Mura.  Proiectul  este conceput a se desfăşura pe termen lung şi se integrează în efortul instituţiilor publice din cele două zone de a face din cultură un adevărat instrument de dezvoltare comunitară şi regională. Mai precis, materialul expoziţional  va fi folosit în procesul de cunoaştere, protejare şi promovare a valorilor care ţin de identitatea celor două spaţii culturale.

  • 2018. 04. 04.

    Sărbătoarea ouălor roşii de Paşte – Brădet 2018

    Sărbătoarea ouălor roşii de la Brădet a ajuns la Ediţia XXIV şi se va desfăşura, conform tradiţiei, a treia zi de Paşte, marţi, 10 aprilie 2018, la Căminul Cultural Brădet.

    Din program :

    - Concurs de ouă încondeiate

    - Expoziţie de ouă încondeiate

    - Program religios (muzică corală)

    - Program folcloric, cu participarea Ansamblului Cununa Carpaţilor, solişti vocali şi instrumentişti din zonă, Corul Laudate Dominum din Braşov

     

    Invitate de onoare : Cristina Turcu Preda şi Cornelia Ciobanu, soliste de muzică populară

    Sărbătoarea ouălor de Paşti de la Brădet este organizată de Casa de Cultură din Întorsura Buzăului, sub coordonarea directorului acestei instituţii, Costică Oltean. Centrul de Cultură al Judeţului Covasna este implicat în acest proiect în calitate de partener, avînd în vedere misiunea instituţiei noastre de a sprijini eforturile de păstrare în forme vii a meşteşugurilor tradiţionale.

  • 2018. 02. 16.

    Trupa Ego organizează casting pentru Blow out – un spectacol pentru adolescenţii rebeli

    Trupa Ego se pregăteşte pentru o nouă premieră, care este programată pentru toamna lui 2018. Prima etapă a noului proiect constă în organizarea unui casting pentru descoperirea adolescenţilor pasionaţi de teatru, care doresc a face parte din distribuţia unui spectacol în regia Mirelei Bucur, pe un scenariu original, al cărui titlu este Blow out.

    Parteneri de proiect : Centrul de Cultură al Judeţului Covasna, Asociaţia Ecou, Biblioteca Judeţeană Bod Péter.

    Despre ce înseamnă a face parte din Trupa Ego depun mărturie adolescenţii care au trecut prin experienţa producţiei Artă, un spectacol multipremiat la Festivalul Naţional de Teatru Histrioniada Liceenilor de la Cluj: legarea unor noi prietenii şi descoperirea bucuriei de a lucra în echipă; vindecarea de timiditate, o mai bună concentrare, comunicare şi relaţionare; prezenţă de spirit în situaţii dintre cele mai ciudate.
    Adolescenţii selecţionaţi a face parte din distribuţia spectacolului Blow out vor trece printr-o perioadă de pregătire care va consta în exerciţii de dicţie şi respiraţie, de improvizaţie, de ritm, mişcare scenică şi expresivitate corporală, de activare a memoriei, concentrare şi atenţie.

  • 2018. 02. 08.

    Caravana artei – două spaţii culturale, Muravidek şi Háromszék, în oglinda artei fotografice

    Centrul de Cultură al Judeţului Covasna și Institutul de Cultură Naţională Maghiară din Lendava (Slovenia) lansează un proiect deschis artiştilor fotografi din cele două spaţii culturale. Proiectul este finanţat de Ministerul Resurselor Umane din Ungaria şi are drept SCOP implicarea fotografilor din Muravidek şi Háromszék / Trei Scaune / judeţul Covasna într-un  program complex de apropiere, cunoaştere şi promovare reciprocă.

     Proiectul are structura unui Concurs de fotografie şi se integrează în efortul instituţiilor publice din cele două zone de a face din cultură un adevărat instrument de dezvoltare comunitară şi regională. Mai precis, materialul expoziţional rezultat în urma derulării Proiectului va fi folosit în procesul de cunoaştere, protejare şi promovare a valorilor care ţin de identitatea celor două spaţii culturale.

  • 2018. 01. 23.

    Apel de participare la Bienala de Grafică din Ținutul Secuiesc, G5

    Neașteptata şi tragica plecare a curatorului Siklódi Zsolt i-a confruntat pe organizatorii Bienalei de Grafică din Ținutul Secuiesc cu problema unei dureroase şi necesare regândiri a acestui proiect. Siklódi Zsolt nu contenea să amintească că „Obiectivul Bienalei de Grafică din Ţinutul Secuiesc este să ofere o viziune asupra tendinţelor artistice din lumea graficii contemporane şi să integreze grafica autohtonă în circuitul internaţional.”

    Având în vedere acest scop, organizatorii Bienalei de Grafică din Ţinutul Secuiesc au construit Ediţia 2018 – G5 cu un concept care poate fi rezumat astfel : „Experiența ultimului deceniu arată că relația dintre imaginea bazată pe pixeli și grafica tradițională implică probleme mai complexe decât s-ar părea la prima vedere. Se observă o întrepătrundere benefică, fertilizatoare între universul digital și cel analog, care a extins posibilitățile de expresie a imaginii grafice, deschizând un nou orizont în domeniul creației grafice. Bienala G5 din anul 2018 își propune să ofere posibilitatea prezentării acestor interacțiuni.”

  • 2018. 01. 18.

    22 ianuarie – Ziua Culturii Maghiare

    De Ziua Culturii Maghiare, românii sînt chemaţi să se bucure de cei 100 de ani de la Marea Unire, dar şi de cei peste 1000 de ani de cînd maghiarii îşi tot pun umărul la construirea a ceea ce se cheamă spiritul transilvan, fără de care România ar fi fost periculos de săracă şi posacă. Aşadar, 22 ianuarie, Ziua Culturii Maghiare, va fi sărbătorită în Secuime sub semnul celor 1000 de ani în Transilvania şi 100 de ani în România – dovadă că maghiarii NU vor să ne strice Sărbătoarea Centenarului, ci doar îşi doresc ca, atunci cînd sărbătorim, s-o facem cu tot respectul pentru valorile de nepreţuit pe care şi maghiarii le-au dăruit ţării noastre.

    Luni, 22 ianuarie, de la ora 18, Sala Mare a Teatrului Tamási Áron este deschisă tuturor celor care doresc să participe la Sărbătoarea Culturii Maghiare. Din Program : lansarea cărţii dedicate campionei mondiale şi olimpice Katalin Szabó, un volum de Csinta Samu; un spectacol extraordinar, de 30 minute, susţinut de Ansamblul Háromszék; în final, preşedintele Consiliului Judeţean Covasna, Tamás Sándor, va decerna Premiul  Háromszék Pentru Cultură, laureatul pe anul 2018 urmînd a fi dezvăluit la finalul programului dedicat Zilei Culturii Maghiare.

    Intrarea este liberă, spectatorii români vor beneficia de traducere în căşti.

  • 2018. 01. 14.

    Ziua Culturii Naţionale

    Luni, 15 ianuarie, de Ziua Culturii Naționale, Centrul de Cultură Arcuș, în parteneriat cu Centrul de Cultură al județului Covasna şi cu sprijinul Ministerului Culturii și Identității Naționale și al Consiliului Județean Covasna, organizeză un concert extraordinar, cu participarea pianistului Nicolae Dumitru. Publicul va mai avea prilejul de a viziona colecția de artă plastică contemporană a Centrului de Cultură Arcuș – operele unor apreciați artiști plastici din România.
  • 2018. 01. 14.

    În 2018, celebrăm oameni care au intrat în istoria judeţului Covasna şi a României

    Pentru anul în care sărbătorim Centenarul Unirii din 1918, Centrul de Cultură al Judeţului Covasna vă propune un Calendar 2018 ale cărui pagini sînt dedicate unor oameni care au făcut istorie şi au intrat în istoria Secuimii / Transilvaniei şi a României. Despre rostul acestui Calendar vorbeşte textul din pagina de deschidere : În 2018, vom celebra personalităţi a căror viaţă și activitate sunt legate de judeţul Covasna. Sunt oameni care au făcut istorie în profesia lor şi au intrat în istoria ţării, dăruindu-i României ceva de nepreţuit din cultura maghiarilor şi din spiritul transilvan.
  • 2017. 12. 12.

    Recital de pian şi poezie, Baudelaire – 150

    Centrul de Cultură Arcuş vă invită – luni, 18 decembrie, de la ora 18.30 – la un Recital de pian la patru mâini susţinut de Pál Petra Noémi şi Vitus Eszter studente anul III la Academia de Muzică Gheorghe Dima din Cluj-Napoca, Facultatea teoretică, Secţia compoziţie.

    Cum ne apropiem de finalul lui 2017, anul în care s-au împlinit 150 de ani de la moartea lui Charles Baudelaire (9 aprilie 1821-31 august 1867), concertul tinerelor pianiste Pál Petra Nóemi şi Vitus Eszter se doreşte a fi şi o celebrare prin muzică a acestui mare poet al umbrelor, pentru care esenţa artei şi muzicalitatea ei stau în revelaţie, iar revelarea esenţelor trebuie să fie o experienţă tulburătoare, demonică. La omagierea părintelui modernităţii poetice europene vor participa şi membri ai Trupei Ego  Edi Brandabura, Denis Onişoru, Daniel Suciu, Adriana Timaru şi Roxana Mija – , care vor recita din lirica lui Baudelaire, momentele poetice fiind realizate sub coordonarea regizoarei Mirela Bucur.

    Recitalul de pian şi poezie va avea loc în Sala de concerte a Casei Bastion, Sf. Gheorghe, str. Oltului, nr. 6.

    Organizatori : Centrul de Cultură Arcuş, Centrul de Cultură al Judeţului Covasna, Academia de Muzică Gheorghe Dima Colaborator : Asociaţia Ecou

  • 2017. 11. 01.

    Concurs destinat promovării meșteșugurilor tradiționale

    Centrul de Cultură al Judeţului Covasna deschide un concurs pentru elevii claselor V-VIII, cu scopul de a promova meşteşugurile tradiţionale în rândul tinerilor. Data limită de înscriere în concurs este 13 noiembrie, ora 12:00.

    La Concurs se poate înscrie orice şcoală din judeţul Covasna, care să fie reprezentată de o echipă formată din 6 elevi şi un profesor. Fiecare localitate, sat sau oraş, trebuie să fie reprezentată de o singură echipă.

  • 2017. 11. 01.

    Oameni, întrebări şi aşteptări din Secuimea profundă

    Pentru mulţi români, Secuimea este o zonă unde principala ocupaţie a locuitorilor majoritari ar fi subminarea statului român, sub coordonarea unor forţe mai mult sau mai puţin oculte. Dar cine porneşte la drum prin satele şi oraşele Secuimii descoperă oameni, pur şi simplu oameni ocupaţi cu diverse probleme de supravieţuire, oameni ocupaţi să-şi trăiască viaţa, ale cărei bucurii şi amărăciuni sînt împărţite şi cu cine le iese în cale. Levente Vargyasi, autor de filme documentare, a ieşit în calea micilor fermieri din judeţul Covasna, într-un moment cînd aceşti oameni nu mai ştiau ce să facă cu laptele de la vacile lor, din cauza deciziei Companiei Covalact de a rupe relaţia contractuală cu centrele de colectare a laptelui din zona Tîrgu Secuiesc. Aşa a început, prin 2015, un proces de documentare care a durat pînă în 2017 şi care a însemnat vreo 45 de ore de material filmat, din care, după montaj, a ieşit filmul Oameni şi vaci, cu o durată de 50 de minute.

    Lansarea oficială a documentarului Oameni şi vaci are loc luni, 13 noiembrie, orele 18, la Cinema Arta.
  • 2017. 10. 24.

    Laureaţii Ediţiei3 a Bienalei de Fotografie din Ţinutul Secuiesc

    Între 13-15 octombrie 2017 s-a consumat ultima etapă a Ediţiei3 a Bienalei de Fotografie din Ţintutul Secuiesc, la care s-au înscris 283 de artişti fotografi din 17 ţări, cu 1516 fotografii. La Gala Laureaţilor, care a avut loc la Teatrul Tamási Áron, premiile au fost acordate de preşedintele Consiliului Judeţean Covasna, Tamás Sándor, preşedinţii Asociaţiei Artiştilor Fotografi din Ungaria, Eifert Janos, respectiv din Romania, Eugen Negrea, invitatul special al Bienalei, Eberhard Schuy (reprezentantul Canon) şi Török Ferenc, şeful Reprezentanţei Est-Europene-Canon, sponsorul principal al evenimentului.

    Laureaţii Bienalei : la Categoria OPEN : Premiul I. – Hans Gindlesberger (SUA) / cu fotografia Fără titlu / Aburi/ Sunt în filmul nepotrivit; Premiul II. – Teresa Meier (SUA) / Complicitate; Premiul III. – Balázs Kralovánszky (Canada) /  Umbra în lumină; Categoria Pîine : Premiul I. nu s-a acordat; Premiul II. – Erzsébet Kozma (Romania) /Pîine de casă; Premiul III. – Jiexiong Ye (China), Pîine de orez; Categoria Mişcare : Premiul I. – Jiexiong Ye (China) / Școala şi Bence Máte (Ungaria), Acțiune; Premiul II. – Károly Hlavathy (România ), cu seria Iluzie; Premiul III. – Gábor Lajos (România) / Mișcarea liniștii; Premiul special oferit de Eifert János l-a primit Balázs Attila cu lucrarea Dans în soare. La categoria Open, Haragos Zoltán din Tîrgu Mureș a cîştigat premiile oferite de Asociaţia Română a Artiștilor Fotografi şi de Asociaţia Mondială a Fotografilor Maghiari.




  •